Durata de livrare: 3-5 ZILE LUCRATOARE
Câinii de talie foarte mare au nevoie de aproximativ 18-24 de luni pentru a atinge greutatea de peste 45 kg, echivalentă stadiului de adult. În acest interval, cerințele lor nutriționale se modifică, așadar am dezvoltat două formule nutriționale: ROYAL CANIN® Giant Puppy, dedicată cățeilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 8 luni, și această formulă – ROYAL CANIN® Giant Junior – pentru perioada cuprinsă între 8 – 18/24 de luni.Comparativ cu câinii de talie mică, cei giganți au nevoie de timp suplimentar, dezvoltându-și mușchii și structura osoasă pe parcursul primilor ani de viață. Aceasta înseamnă că au nevoie de un aport mare de proteine și cantități adaptate de calciu și calorii. Este important ca juniorii de talie foarte mare să își mențină greutatea sănătoasă, pentru a reduce riscul afecțiunilor osteoarticulare și al inflamațiilor cronice.ROYAL CANIN® Giant Junior are un conținut adaptat de proteine, pentru a susține dezvoltarea musculaturii cățeilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 18/24 de luni.De asemenea, conține nutrienți precum vitamina C și E, cu acțiune dovedită științific, pentru a susține dezvoltarea sistemului imunitar sănătos al cățelului.Câinii de talie foarte mare au un tract digestiv sensibil și pot fi predispuși la diaree sau flatulență. Asocierea de prebiotice benefice (precum FOS, MOS și pulpă de sfeclă) și proteine cu grad ridicat de digestibilitate, contribuie la susținerea echilibrului sănătos al microbiomului intestinal (flora intestinală), favorizând o bună digestie. În plus, această rețetă conține niveluri precise de minerale, inclusiv calciu și fosfor, contribuind astfel la dezvoltarea unei osaturi puternice, ce are un ritm rapid de creștere.Crocheta ROYAL CANIN® Giant Junior a fost special creată pentru a favoriza un ritm mai lent de ingestie a hranei. Acesta este un aspect important, deoarece câinii de talie foarte mare ar trebui să mănânce încet, pentru a reduce riscul de torsiune gastrică.Când va atinge vârsta de 18/24 de luni, cățelul dumneavoastră va avea nevoie de o hrană special adaptată pentru a-i satisface cerințele nutriționale în calitate de câine adult. În această etapă, puteți face trecerea către produsul ROYAL CANIN® Giant Adult. ROYAL CANIN® s-a angajat să creeze o lume mai bună pentru pisici și câini. De mai bine de 50 de ani ROYAL CANIN® colaborează îndeaproape cu crescători, medici veterinari și experți în animale de companie, împărtășind cunoștințe de specialitate și cercetări științifice, pentru a crea o abordare dedicată soluțiilor nutriționale individualizate și precise.Toate produsele ROYAL CANIN® sunt supuse unui proces amplu de control al calității pentru a garanta calitatea optimă a hranei. Aceasta înseamnă că, atunci când cățelul dumneavoastră este hrănit cu ROYAL CANIN® Giant Junior, beneficiază de o formulă nutrițională completă și echilibrată.
BENEFICII :
| Sistem imunitar puternic | Susține dezvoltarea unui sistem imunitar sănătos al cățelului prin introducerea unui complex cu acțiune dovedită științific, ce include vitaminele E și C | Etapa a doua de creștere: dezvoltare musculară | De-a lungul celei de-a doua etape de creștere, pe măsură ce se dezvoltă musculatura cățelului tău de talie foarte mare, conținutul adaptat de proteine sprijină procesul de dezvoltare musculară, începând cu vârsta de 8 luni și până la 18/24 de luni. | Susține microbiomul | Asocierea de prebiotice (MOS) și proteine cu grad ridicat de digestibilitate contribuie la susținerea echilibrului sănătos al microbiomului intestinal, favorizând sănătatea digestivă. | Susține sistemul osteo-articular | Conține un nivel echilibrat de energie și un conținut precis de minerale, inclusiv calciu și fosfor, pentru a promova dezvoltarea oaselor puternice, cu creștere rapidă. |
|---|
COMPOZIŢIE: proteine de carne de pasăre deshidratată, porumb, făină de porumb, orez, grăsimi animale, gluten de grâu*, făină de grâu, pulpă de sfeclă, proteine animale hidrolizate, săruri minerale, ulei de soia, produse din drojdii, ulei de peşte, fructo-oligozaharide, tegumente şi seminţe de psyllium, drojdie hidrolizată (sursă de mano-oligozaharide şi beta glucani) (0,30%), ulei de alge Schizochytrium sp. (sursă de DHA), suc de Yucca Schidigera, făină din crăiţe, glucozamină obţinută prin fermentaţie, cartilaj hidrolizat (sursă de condroitină).
ADITIVI (per kg): Aditivi nutriţionali: Vitamina A: 16500 UI, Vitamina D3: 1100 UI, Fier (3b103): 35 mg, Iod (3b201, 3b202): 3,6 mg, Cupru (3b405, 3b406): 11 mg, Mangan (3b502, 3b504): 46 mg, Zinc (3b603, 3b605, 3b606): 129 mg, Seleniu (3b801, 3b811, 3b812): 0,06 mg - Aditivi tehnologici: Clinoptilolite de origine sedimentară: 10 g - Conservanţi - Antioxidanţi.
CONSTITUENŢI ANALITICI: Proteină: 31,0% - Conţinut de grăsimi: 16,0% - Cenuşă brută: 7,6% - Celuloză brută: 1,3% - Calciu: 1,30% - Fosfor: 0,99% - Vitamina E: 480 mg/kg - Vitamina C: 380 mg/kg - L-carnitină: 305 mg/kg. Energie metabolizabilă: 3906 kcal/kg.
*L.I.P.: proteină selecţionată pentru gradul înalt de digestibilitate.
MOD DE ÎNTREBUINŢARE: a se consulta tabelul. Număr de lot/Număr de identificare fabricant/Data de expirare: a se vedea informaţiile înscrise pe ambalaj. A se păstra într-un loc uscat şi rece.
| Crochete (exclusiv) | Vârsta (luni) | |||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Greutatea la stadiul de adult | 8 luni | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 16 | 18 | 20 | 22 | 24 |
| 45 kg | 594g | 555g | 519g | 474g | 432g | 429g | 425g | Giant Adult | Giant Adult | Giant Adult | Giant Adult | Giant Adult |
| 50 kg | 646g | 606g | 567g | 528g | 497g | 466g | 463g | 459g | Giant Adult | Giant Adult | Giant Adult | Giant Adult |
| 55 kg | 695g | 653g | 612g | 571g | 536g | 502g | 499g | 495g | 491g | Giant Adult | Giant Adult | Giant Adult |
| 60 kg | 742g | 699g | 655g | 611g | 572g | 536g | 533g | 530g | 526g | Giant Adult | Giant Adult | Giant Adult |
| 65 kg | 788g | 742g | 696g | 649g | 607g | 569g | 566g | 563g | 559g | Giant Adult | Giant Adult | Giant Adult |
| 70 kg | 834g | 831g | 783g | 732g | 682g | 641g | 602g | 598g | 595g | 593g | Giant Adult | Giant Adult |
| 75 kg | 878g | 875g | 824g | 771g | 718g | 675g | 634g | 629g | 627g | 625g | Giant Adult | Giant Adult |
| 80 kg | 921g | 921g | 883g | 835g | 790g | 745g | 700g | 663g | 660g | 658g | 656g | Giant Adult |
| 85 kg | 964g | 964g | 924g | 874g | 826g | 780g | 733g | 694g | 691g | 689g | 686g | Giant Adult |
| 90 kg | 1006g | 1006g | 964g | 912g | 864g | 814g | 765g | 724g | 721g | 719g | 716g | Giant Adult |
| 95 kg | 1048g | 1047g | 1004g | 950g | 900g | 847g | 797g | 754g | 751g | 749g | 746g | Giant Adult |
| 100 kg | 1089g | 1089g | 1044g | 987g | 937g | 881g | 828g | 783g | 781g | 778g | 775g | Giant Adult |